Ninsori depărtate - Anghel Dumbrăveanu

Cuvintele scrise de mine
Sunt un fel de-a vorbi
În umilința tăcerii
Și neavând cui să le dau
Le-nșir aici
Ca o mirare.
Acum mă gândesc la o sanie
Care să mă ducă prin depărtate ninsori
Până la casa aceea.
Dar totul a fost mai demult.
Cel ce-a știut mângâierea
Scrie aceste flori cu miros de femeie -
Un fel de-a vorbi
În singurătate
Și-n umilința tăcerii.

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Anghel Dumbrăveanu



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.