Nimeni până la viscol - Adrian Păunescu

Nu mai e nimeni
Între mine şi viscol,
Numai eventuala bunăvoinţă
A celor ce păzesc şi asmut ninsorile,
În rest, vârsta prăbuşindu-se
Asupră-mi, fără logică.

Nici tata, nici mama
Nu mai sunt aici,
Să preia şocul,
Să elibereze drumul din faţă,
Acum, între mine şi viscol,
E numai viscolul.

Nici măcar eu nu mai sunt,
Eu am murit azi noapte
Odată cu mama,
Ultima mea pavăză,
Ultima mea redută.

Înainte de capitulare,
Înainte de blocaj,
Înainte de viscol,
Bunăvoinţa paznicilor de ninsori
Poate însemna un popas
La un ceai fierbinte.

Apoi, viscolul lovindu-mă-n piept
Şi eu ducând grija
Copiilor care vin după mine
Şi care, încă, nu ştiu
Ce e viscolul
În toate ninsorile lui
Asmuţite încoace.

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.