Nimb - Alexandru Busuioceanu

Deşteaptă-te deşteaptă-te
Noaptea-a lăsat să cadă rumoarea astrelor
Mâinile mele te-au chemat pe deasupra secolelor
Tot peisagiul e de miracol
şi-n braţele lui, roză mistică, trupul tău necorupt
în flăcări arde

Pământul ne mai ţine încă în tăcerea lui
în miresmele-n răşinele lui
leneş paradis stins
Dar mâinile mele nu se odihnesc
au şi atins un spaţiu invulnerabil
şi pentru prima oară – deşteaptă-te deşteaptă-te
o lume fără teamă ne acopere
din care-ieşim şi-n care-intrăm
goi, fără oboseală
fără ieri şi fără mâine

Totul e trecere
Focul şi cenuşa lui
această scară de cristal ce urcă în Origine
Totul se-ntoarce la-nceputuri
lumea în cercurile ei
cerul în numerele lui
tu eu
– şi acest nimb de necrezut
ce ne-nfăşoară-n candidele scutece
în scutecele-n care ne-am născut
în veacuri
în frageda în verdea dimineaţă a lumii

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Alexandru Busuioceanu