Neputință

joi, 03 noiembrie 2022

Voiam să fug de gânduri, ca pustnicul, departe,
Prin rariștea perdelei, seninul curge lin,
Mi-am rătăcit privirea pe pagini, într-o carte,
Îndepărtat de oameni, ferit de ochi străin.

O sete de lumină mă năruie tăcută,
Dar, ochii fug pe rânduri ca pe-un tărâm pustiu,
În care-o-lege crudă, sălbatică, tocmită
De minți întunecate, a stins tot ce-a fost viu.

Tu nu porți nicio vină, nevinovat cuvânt,
Ai fost născut acolo din patimă și crez
Și te-au închis în carte ca într-un vast mormânt,
Ca să te dea trăirii un suflet viu și treaz.

Simt inima brăzdată, străpunsă pe alocuri
De spinii amăgirii, ca fruntea unui Christ
Și fruntea mea muncită se scaldă-n reci sudori.

Din neant se-ncing în mine și ard străine focuri,
Mă doare amintirea, iar sufletul mi-e trist,
Închid în grabă cartea și cad subit pe gânduri.

Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.