Nemuritoare

joi, 24 noiembrie 2016

Nemuritoare

Cum poate lumea să apară
La uşă ca să te primesc in casa mea
Când toată marea-i doar amară
Un inger de pelin căzu in ea

Cum poate moartea să te infrunte
Cărând cu nonsalanță coasa-i grea
Când pentru tine aceste lupte
Sunt picături de rouă de pe stea

Cum poți zâmbi aşa şăgalnic
Când toate vremile s-au scurs
Cum te imbraci aşa văratic
Când şi tăciunii-n sobă s-au aprins

Vei vrea de-acum să mi te-aşezi in cale
Să nu mă-ntorc să te privesc
Plecata-i către ‘nalta zare
Acolo unde ochii tăi zâmbesc

Vei face des din mâini de acolo
Să-mi văd de drum de voi putea
Şi aud cum plânge o vioara solo
Că n-are cine o acorda…

Tu crezi că numai ochii
S-au plâns de nemurirea ta
Dar luncile de vesteji rochii
Au murmurat plecarea ta

Şi de ar mai fi să-ti fur vreun zambet
Ca aşezat intr-o fereastră
Sau să te rog, măcar un scâncet
Să-l pot sădi la loc, in glastră...

M.U. 20.10.2016

Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.