Poezii despre Natură:

O, Mamă Natură, ce forțe divine
În brațele tale și vene frămânți?
Dorința de viață învie prin tine
Și focul speranței să ardă-l încânți.

Cântec de toamnă

Nu, anul acesta nu este
o toamnă urâtă

E toamna , frig si e tarziu
Astept, astept aleile-s pustii
Te tot astept iar tu nu vii
Iar inima mi-e tristă si pustie

Călăuza spre lumină.

Dacă muntele-nălţare ar atinge-albastru cer,
rădăcini crescute-n stâncă ar îmbrăţişa pământul,

Ca prima toamnă.

Când raza de soare, de valuri se frânge
iar vântul cel rece amestecă zarea,

În fluier de Frunze, vântul suspină,
Cu văluri de noapte, doru-și alină,
Visul cosește prin iarbă cărare,
Umbrele serii apar tot mai rare.

Când întunericul consumă culorile arzânde,
Ochii cei strigați își caută stăpânele râzânde.
Cum felinarele iuțite, șlefuind poteci vărgate,
Tremure surprind în bănci şi umbre ocupate.

Când fiorul de mugur transcende alt capitol,
Naiade suple și înalte renasc ca după viscol.
Cu cracul lor distins, sânul scuturat de humă,
Își fac din ape curgătoare, rochiile de spumă.

Floarea Soarelui

Si te-am iubit de cand am aparut
Te urmaresc cu drag pe calea azurie

Limpede pârâu de munte,
Amintirea ta nu minte
Când îmi spune că tu ești
Frate cu minuni celești.