Poezii despre Natură:

Doamne! Mai lasă-ne ochii minții limpezi,
Să pieptănăm cu privirea perucile anotimpurilor Împădurite încă de frumusețe,
Iar soarele să salte jucăuș printre povești nemuritoare
Și prin păduri de timpuri bune înveselite.

FARMEC
- terțină -

Cad valuri, în valuri ninsori în februar

Suflă-n păduri un vânt mai hoinar,
îşi piaptănă iarna troienele grele

După reci intemperii,
Primăvara se ivi,
Proaspătă și parfumată,
Cu eșarfa înflorată

Drumuri spre oriunde

Nu avem unde să mergem, în afară de oriunde,
când dincolo de orizont, altă lume se ascunde,

Din razele de soare

Mă întreb, dacă m-adoarme marea,
pe margini de nisip, de valuri mângâiate,

Cărarea nopții

La-nceputul nopţii albe, printre frunzele-adormite,
ultima ce-aluneca să dispară jos în vale,

Cântecul frunzei.

În lumea sufletului meu, frunza-i o vioară,
măceşul naşte floarea, moale ca satinul,

Pe aripi mă dezmierzi.

Dintotdeauna mi-am dorit să zbor,
să mă înalţ zâmbind pe raze nevăzute,

Între parantezele timpului

închid ochii
pentru a distinge mai clar