În satul meu salcâmii cresc
pe oase de martiri,
iar rădăcinile înfipte-n os domnesc
aduc în floare, primăvara, regeștile simțiri.
Salcâmule, rege al meu, lordule drept,
ia-mi sufletul și sângele din piept
și-nvie cu osu-ți regal
șirul de voievozi fără egal.
Din flori și frunze, din alb și verde
pune șaua pe calul născut a se pierde
în vânt și prin luncă...și spulberatul pământ
să-ți fie martorul vieții până-n mormânt.
Vino, domn al luminii, și cu spada
ucide vânătorul, ucide și prada
și pune-mi pe frunte un ghimpe și-atât
salcâmul să mi-l treci într-o cruce la gât...
apoi, să fac legământul cu osul tău bun,
de a fi, pentru sat, voievodul- salcâm
și când, după moarte, carnea mi s-o topii
satul să-și înfigă în oasele mele rădăcinile vii.
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Comentarii:
...corectez greșelile flagrante, mai ales locul virgulei, care mă obsedează mai mult ca rima, ritmul, etc...cred că am să mor tăiat de seceră...pentru ajutor multe mulțumiri și un fagure cu miere, la vară...glumă nevinovată de început de an...
Georgebrancu (autor) marți, 01 ianuarie 2019
Nu m-ați înțeles, chiar nu trebuie corectat nimic.
Părerea mea :)
Adina Speranta marți, 01 ianuarie 2019
Matematica m-a omorât în liceu...corectăm totul.
Georgebrancu (autor) marți, 01 ianuarie 2019
Există discuții frecvente despre prozodia obligatorie a versului clasic. :) Metrica, ritmul, rimele etc.
Eu am ajuns la o concluzie. Cel mai important într-o poezie este ritmul! Dacă îl citim pe Arghezi, se poate observa ușor cum nu l-a interesat metrica, dar versul curge așa lin...
Ce îmi place mie aici? spontaneitatea pe care o simt, plus acea doză de ”altceva”. mesajul este aparte și m-a încântat. Vreau și eu să fiu voievodul salcâm :)
P.S. Vino, domn al luminii ... după ”domn al luminii” puteți pune virgula cu încredere, fiind vocativ, se desparte de restul propoziției cu virgule, indiferent că urmează apoi conjuncția ”și”.
Plăcutu-mi-a! :)
Adina Speranta marți, 01 ianuarie 2019
Soarele face ca vârful Turnului Eiffel să se încline şi cu aproximativ 20 de centimetri în sens opus. Motivul? Metalul de pe faţa turnului, încălzită puternic de soare, se dilată, în timp ce faţa opusă, fiind mai la umbră, nu se dilată la fel de mult.
Citate şi Maxime:
Sufletul este oglinda unui univers indestructibil. Gottfried Leibniz
vezi mai multe poezii de: Georgebrancu
Detalii poezie:
Distribuie pe: