A fost să mi te-arăți în cale,
Asupră'mi blând ochii să'ți pleci,
în farmecul privirii tale,
Durerile să mi le 'nneci
ș'în trista mea singurătate
A fost să te înduri să vii,
Vieții mele 'ntunecate
Stăpână pururea să fii: -
Din șirul basmelor senine,
Mireasă dulce, te-ai deprins,
și drăgălaș pășind spre mine,
Minută albă mi-ai întins.
ș'am stat ca un copil cu minte
în fața ta înfiorat,
Uimit de-atâtea gânduri sfinte,
De-atât noroc ne mai visat:
De mult a noastre inimi poate,
Fără să știm, s'au cunoscut,
Căci prea ne-am înțeles în toate,
Din clipa 'n care ne-am văzut.
Nici mai cercarăm a ne spune
Cu vorbe vechiul nostru dor;
A noastre gânduri de minune
Se 'nțelegeau în limba lor...
Ce vorbe-ar fi putut să'nșire
Adâncul rost din ochii tăi,
Din caldă, umedă privire
și din surâsul tău dintâi!...
s'acum, pe gânduri, lângă tine,
Când amuțesc ceasuri întregi,
și când te simt, frumos și bine,
Cum mă privești și mă'nțelegi,
Mă 'ntreb, de nu 'i-o nebunie
Să cred că tu ai răsărit
în existența mea pustie, -
De nu visez că's fericit:
O frică de copil m'apucă,
și tremurând te strâng la piept,
Să nu'mi dispari ca o nălucă,
și singur iar să mă deștept.
Așa, apleacă-te spre mine,
Pe sânu'mi fruntea să ți-o culci;
Ca să te pot simți mai bine
închide'ți ochii calzi și dulci;
Căci doar când îi sărut fierbinte
și'ți simt minuta ta prin păr
îmi luminează clar în minte
Că ești a mea într-adevăr! ÎI
Puteam să mă întunec stingher și fără parte,
Făr'a 'ndrăzni vr'o dată durerea să 'mi-o pun
în peritorul vuet al vorbelor deșarte:
Mi-aș fi 'necat în lacrimi - de tine 'n veci departe -
Zadarnica'mi iubire, și visul meu nebun.
Dar te-ai uitat la mine atât de 'nduioșată,
C'ai răscolit adâncul vieții mele 'ntregi,
și, că dintr'o poveste trăită altă dată,
Fericitoare glasuri au prins să mă străbată,
La gândul plin de farmec că tu mă înțelegi.
și mi-am legat de pasu'ți viața mea trudită,
Te-am urmărit ca umbra, - m'aș fi târât pe brânci
S'aud o vorbă dulce de gura ta rostită,
Să'mi răcorești viața, atât de chinuită,
C'o umedă privire din ochii tăi adânci.
Azi ești a mea, frumoasă și sfântă întrupare
A celei mai iubite imagini ce-am visat,
și 'n calea mea pustie, de mii de ani îmi pare
C'ai răsărit -- și, găleși, topiți de 'nduioșare,
Lăsând asupră'mi ochii, la tine m'ai chemat...
Cu brațele întinse te-apropii blând de mine,
și capul, greu și leneș la pieptul meu ți-l culci,
înfiorat de farmec, privind pierdut la tine,
Te țin în brațe ceasuri uitate și senine, -
Tu'mi spui povești de-a tale amețitor de dulci, -
și simți a mele gânduri ferbinți cum te 'nfășoără,
Cum fioros te arde suflarea mea de foc, -
și, ca prin vis, viața ușor ni se strecoară,
În fericiri de basme trăite-odineoară
Pe țărmuri fermecate și pline de noroc...
III. Ia nu-ți mai mistui viața,
Adună-ți gândurile-acasă:
Noi ne iubim și ne-nțelegem
De celelalte ce-ți mai pasă?
Ne-am tulbura zadarnic pacea,
Și-ar fi o pierdere de vreme,
De câte cumpene-s în zodii
A ne-ngriji ș-a ne mai teme.
Eu vreau să fii drăguț și vesel,
Căci ești al meu de-acu-nainte,
Îmi ești urât când stai pe gânduri,
Am să te cert, să fii cu minte.
Și m-ai certat frumos și dulce
Ș-am înțeles că judeci bine
Ca un copil cerând iertare,
Cuminte m-am lipit de tine -
Și toate gândurile triste
Le-ai stins c-o singură privire
Din ochii tăi aprinși de visuri
Și purtători de fericire.
În liniștea iubirii noastre
De azi vom sta ca-ntr-o cetate,
S-om asculta cu nepăsare,
De-a noastre ziduri cum se bate,
Ca vălul întărtat de mare,
Eterna lumii răutate.
Distribuie: