Era seară și subt stele amândoi stăm visători
Cimitirul, alb subt lună, înmuiat era-n culori,
Se-ntindea spre dealul verde, și-n dumbrăvi privighetori
Modulau prin pomii negri o sublimă armonie.
Noi, trântiți, visam în umbră, cugetând la vecinicie
Și umpleam privirea noastră de ochi vii, scânteietori.
Erau vecinicele stele, erau sfintele splendori
Subt dumbrava luminată de-ale razelor ninsori
Erau ochii ei albaștri, era cer și erau sori
Ea ședea înmărmurită de cadența sunătoare.
- <<Cineva să nu ne-audă>>, mi-a șoptit tremurătoare.
- <<Nu, ne aflăm printre morminte, și ești hârcă dacă mori>>
Distribuie: