Atunci, un plugar a spus: „Vorbește-ne despre muncă.”
Iar el a răspuns, zicând:
Munciți pentru a ține pasul cu pământul și cu sufletul pământului.
Căci a sta degeaba înseamnă a deveni străin anotimpurilor
și a ieși din alaiul vieții,
care înaintează cu măreția și supunerea mândră spre infinit.
Când muncești, ești un fluier prin a-și inimă
șoapta ceasurilor se prefață în muzică.
Cine dintre voi ar vrea să fie o trestie mută și tăcută,
când tot restul lumii cântă la unison?
Vi s-a spus mereu că munca este un blestem și truda o nenorocire.
Dar eu vă spun că, atunci când munciți,
împliniți o parte din cel mai îndepărtat vis al pământului,
hărăzit vouă de la nașterea acelui vis,
Și, dedicându-vă trudei, iubiți cu adevărat viața,
Iar a iubi viața prin muncă înseamnă a te apropia
de taina ei cea mai adâncă.
Dar dacă, în suferința voastră, numiți nașterea o povară,
iar hrănirea trupului un blestem scris pe frunte,
atunci vă răspund că doar sudoarea frunții
va șterge ceea ce este scris.
Vi s-a mai spus că viața este întuneric și,
în oboseala voastră, repetați vorbele celor istoviți.
Iar eu spun că viața este într-adevăr întuneric,
afară de cazul în care există un imbold,
Și orice imbold este orb, afară de cazul în care există cunoaștere,
Și orice cunoaștere este zadarnică, afară de cazul în care există,
Și orice muncă este goală de sens, afară de cazul în care există iubire;
Iar când muncești cu iubire, te unești cu tine însuți,
cu ceilalți și cu Dumnezeu.
Și ce înseamnă să muncești cu iubire?
Înseamnă să țesi o stofă cu fire scoase din propria inimă,
ca și cum cel drag ar urma să o poarte.
Înseamnă să clădești o casă cu afecțiune,
ca și cum cel drag ar urma să locuiască în ea.
Înseamnă să semeni semințe cu duioșie
și să culegi roadele cu bucurie, ca și cum cel drag ție
ar urma să guste din ele.
Înseamnă să insufli tot ceea ce făurești o suflare din propriul tău duh,
Și să știi că toți cei binecuvântați,
trecuți în lumea de dincolo, stau în jurul tău și privesc.
De multe ori te-am auzit spunând, ca și cum ai fi vorbit în somn:
„Cel ce lucrează în marmură și descoperă chipul propriului său suflet în piatră
este mai nobil decât cel ce ară pământul.
Și cel ce prinde curcubeul pentru a-l așterne pe pânză sub chip de om
este mai presus decât cel ce făurește sandale pentru picioarele noastre.”
Dar eu spun – nu în somn, ci în starea de trezie deplină a amiezii
– că vântul nu șoptește mai dulce stejarilor uriași
decât celui mai mic fir de iarbă;
Și doar acela este cu adevărat mare, care preschimbă glasul vântului
într-un cântec, îndulcit de propria sa iubire.
Munca este iubire făcută văzută.
Iar dacă nu poți munci cu iubire, ci doar cu silă,
e mai bine să lași lucrul deoparte, să te așezi la poarta templului
și să primești milostenie de la cei ce muncesc cu bucurie.
Căci dacă frămânți pâinea cu nepăsare,
coci o pâine amară, ce potolește doar pe jumătate foamea omului.
Și dacă te plângi în timp ce zdrobești strugurii,
nemulțumirea ta picură otravă în vin.
Și dacă cânți precum îngerii, dar nu iubești cântecul,
închizi auzul oamenilor față de vocile zilei și față de vocile nopții.
Distribuie: