Mâna lui - Tudor Arghezi

Ia uită-te acuma la mâna lui, făcută
Pe flaut, pe cimpoi și alăută.
E-o floare.
Vâră-ți fața în ea și ai să bei
Mireasmă, amintire și vis din palma ei.
Ea știe să mângâie, să vindece, s-alinte,
O strângere, o dată, o ține-o viață minte.
E mută când vorbește tăcut, ca o pecete
C-un crin săpat în mijloc și litere secrete.
Făgăduiește-o dată, trecând pe lângă tine;
Făgăduința-i sfântă și-atunci când nu și-o ține.
De câte ori o viață întreagă nu se-ngână,
Mâhnită printre lacrimi cu-o strângere de mână?
Și câte visuri, câte și vieți nu au pierit,
În suflet cu inelul părut făgăduit?
Pe dinafară, viața are puteri să-ndemne,
Pe dedesubt urzita între tăcerii și semne.
Cotoarele legate cu aur vor să spuie
Ce țin cuprins în scoarțe și-un gând cum se descuie,
Dar fiecare titlu-i crestat pe-o carte-nchisă
Cu lacăte, cu cheia știrbită, când e scrisă.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Tudor Arghezi