Miroase parcă-a iarnă...

Autor:Ina M.


Adăugat de: Ina M.

sâmbătă, 30 septembrie 2017

Miroase parcă-a iarnă de la fereastra mea,
Inspir cu ochii-nchiși... răzleț, un fulg de nea
Coboară din trecut în mintea-nfiorată:
Septembrie -târziu, ninsoarea o așteaptă?

În noaptea fără stele, copacii- nfrigurați
Își fac pături din norii veniți și-apoi plecați
Să-și scuture tristețea prin munții neclintiți
La suferința ierbii, visând la nopți fierbinți.

De ce să vină iarna cănd parcă ieri a fost
Seara de vară-n care natura cu-al ei rost
Mă umplea cu parfum de dragoste de viață
Și imi punea sclipirea de stele peste față?

Încă nu ești dorită să vii, nu te grăbi,
Decembrie-i departe, nu vreau a mai vorbi
Despre răcirea vremii, toamna e la-nceput,
Vreau nopți calde-n natura iubită...ca-n trecut!


vezi mai multe poezii de: Ina M.


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Iarnă
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? nu
  • »» Vrei să fie analizată critic? da


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.