293 - Michelangelo

Mi-e greu de ani şi de păcat puţinul,
obişnuinţa-mi prins-a rădăcină,
stau două morţi asupra mea să vină,
iar sufletului hrană-i dau veninul.

Dar fără ajutorul Tău, divinul,
un far când viaţa-i de iluzii plină
şi-un frâu, nu-mi schimb viaţa peregrină,
iubirile, deprinderea, destinul.

Nu mi-e de-ajuns spre cer, o, sfântă strajă,
să mă îndrepţi, ca sufletul să-mi fie
nu din nimic creat ca-ntâia oară.

Ci până-i cade muritoarea coajă,
fă-i jumătate calea lui târzie
şi-ntoarcerea mai certă şi uşoară.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Michelangelo



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.