Îmi pare rău - Tudor Arghezi

îmi pare rău că
Dumnezeu, pe toți.
Ne ia drept niște spărgători și hoți
Și niște haimanale,
Crezând că tot umblăm după parale
Și după giuvaerele
Măriei-Sale.

Le leagă noduri, le chitește într-ascuns,
Ca să ne mintă, cu lumină el le-a uns
Și le arată doar pe dinafară.
Că înlăuntrul lor e noapte chioară.
În care ține totul să îngroape.
îl supără să le vedem mai de aproape.
Că nici n-ajunge mâna la zăvoare
Și se zgârcește și te doare.

Pe toate celea scrisă-i, fără carte,
Pedeapsa lui - <<Primejdie de moarte>>,
Pe om, pe bobul mic și pe gândac,
Pân' la sămânță cât un vârf de ac.
Nu mai vorbesc de cele mari de tot;
Până la ele să ajung nu pot.
De cum atingi ceva, ori moare ăia.
Ori tu, că peste tot văpaia
Lui umblă ca un fulger orb, și trece,
Și arde, și ucide, nevăzută, molcomă și rece.

Nu zic, și eu sunt tot o haimana.
Dar drag îmi ești,
Sfinția-Ta,
Și pot să mă-ncumet să jur
Că umblu, nu să fur. Dar ispitit, să văd, și cuvios.
Cum drămuiești tu bezna de frumos,
De-ai pus-o pretutindeni câte-un pic.
Nu zic că-i rău, nici bine vreau să zic,
Nici nu mă bag în meșteșugul tău.
Dar, vezi, că de părerea ta îmi pare rău.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Tudor Arghezi