'Atât de distrat era când vorbea, încât uită cine este,
cu cine vorbește, în ce timp și în ce loc vorbește
C. SUETONIUS TRAMQUILLUS - CLAUDIUS XL.
I
Brutală starea de a fi !
Somnul nu consolează luptătorul obosit.
Visul soldatului rupe aripile
fluturelui. Ah, numai zigzagul
spune ceva despre stele.
Numai zigzagul de fluture
ațipește floarea.
Și adoarme răgetul de leu.
Brutala stare de a fi,
fără de somn este.
II
Frumoase animale are acest pământ,
de toate felurile,
și în toate timpurile.
Ca să nu mă distrug din spaimă
în fiecare secundă
am fost lăsat să fiu
oricine, altcineva.
Ca să nu mă sfărâm asuprit de mirare, !
de mirarea de a fi,
mai întâi am fost lăsat să fiu șarpe
cu piele solzoasă și gri.
Și cu toate amintirile de șarpe
Ca și cum aș fi fost șarpe dintotdeauna.
- M-am săturat de bărbați slabi, îmi spuse ;
care se vaită că n-au un picior.
Doresc un bărbat care să se laude
că nu are un picior
că nu are o mână
că nu are
altceva decât viața sa și atât !
III
Nu există decât o singură viață mare
la care noi participăm.
Nu există decât o singură viață mare
restul, nu suntem.
IV
Deodată, la Pol, am fost urs.
Și memoria urșilor mi s-a dat
ca să mi se pară firească starea de urs.
Ursul îmi spuse :
- Ca și cum aș fi lovit
de o săgeată, sunt.
Otrăvit și inconștient de felul meu de a fi,
pe care i-l mărturisesc într-una.
Îi spun totul fără să știu că îi spun ceva.
Ca într-un leagăn eu port în creierul meu
și clatin
ideile lui și pofta de a ști. Toți mă socotesc străin
pe această zăpadă !
Numai el nu mă socotește străin
și de aceea află. Râde și află.
Ba nu, nu râde. Află pur și simplu.
V
Nu există decât o viață mare,
o singură viață mare la care noi toți participăm.
Moartea e starea de dinainte de a te naște.
Nu există decât o singură viață mare. O trăiesc născuții
unul câte unul.
VI
Ca să suport să fiu și ca să nu mă speriu
că sunt, ! trezindu-mă leu, memoria leilor mi s-a dat.
- Nu cunosc un animal mai blând decât leul
îmi spuse leul,
noi nu mâncăm decât atuncea când
ne este foame. Noi nu mâncăm decât atuncea când
ne este foame. Decât atuncea când
burții noastre,
domniei sale
îi este foame.
VII
Nu există decât o singură viață mare,
la care noi, călătorule, participăm.
- Da, zise melcul cel cu două coarne.
Dă, zise el. Să visăm, să visăm
dar să și facem altceva.
Bunăoară să populăm realul.
VIII
Ca să nu mă speriu și ca să nu mă distrug
de spaima de a fi arbore,
mi s-a dat memoria arborilor ;
și umbra mi s-a dat ca și lor pe timpul soarelui ;
Și aventuri de copac mi s-au dat,
ca să suport să fiu lemn
fără să ard dintr-un gând.
- Ca un pom cu ramuri, istoria
să ne ia de fiecare dată de la început !
îmi spuse gutuiul, ! să reia de fiecare dată
de la început, să ne reia, și în așa fel
ca fiecare în parte să-și joace
rolul principal și verzos
cu desăvârșire !
IX
Există o singură viață mare
la care noi participăm ;
fiind tot timpul, unul - altul,
!și altcineva fiind mereu,
singuratecul care este.
X
Ca să nu mă sfărâm de spaima
de a fi câine, !
nu numai lătrătura mi s-a dat în vorbire,
dar și memoria întâmplărilor de câine.
- Idei sunt miliarde, îmi spuse dulăul, !
idei pot fi și fără trup ! ? Numai geografia ființei
mai ține în spinare câte un sentiment de câine
sau câte un sentiment în genere.
XI
Moartea e starea de dinainte de a te naște,
îmi spuse cadavrul.
Ca să nu mă mir și ca să nu mă speriu,
că sunt cadavru, !
mi s-a dat memoria înghețată a cadavrelor.
- Cuviincios ar fi să facem un Hai-Kai,
!pentru tine, mâini albastre și ochi țeapăn,
!gură întredeschisă și nestrigătoare,
!timpan oprit la cuvântul 'mamă',
!pentru tine, vom face un Hai-Kai !
'Atâtea păsări zboară încât
ochiul mare al aerului va rămâne fără sprâncene !'
XII
Există o singură viață mare
la care noi participăm.
XIII
Și ca să nu mă fac nisip, de mirare, piatra fiind,
memoria pietrelor mi s-a dat.
- Mișcarea naște timp și aceasta
și acesta
și acelea
și aceea
sunt însăși magnetismul !
Cel care stă, nu este. Cel care mișcă, are trecut,
Cel care arde luminează.
Cel care s-a stins, este orb.
XIV
Există o singură viață mare,
chiar și cifra unu face parte din ea.
XV
Călător sunt prin viață ;
egal sunt cu tot ceea ce este, !
de la pește, la pasăre
de la iarbă la zarzăre
de la capră la iepure, !
toate acestea le sunt, clipă de clipă.
Fiecare-n alt timp,
și fiecare, fiind dăruit cu toată memoria
cuviincioasă a celui care se mișcă.
XVI
O văd trecând dureroasă, adunată între umerii ei.
Împodobită de înfrângeri ca de un curcubeu,
și urmată de-a pururi de sufletul meu
ca de un tren fără sine.
Taraș îl ține de mână pe Ion,
fiul ei
cel alb și bine mirositor,
cel înnebunit de răsfăț ;
singurul ei sprijin,
bastonul ei de nervi, de carne și de oase.
O văd o vreme și după aceea orbesc.
XVII
Există o singură viață mare
la care noi participăm. Numai eu, străinul,
!Cristofor Columb prin iepuri
Magellan prin frunze
și Nansen prin pietre,
fiind toate aceste. ! ca să nu mă suprim din mirare
amintirea lor mi se dăruie pentru totdeauna
ca și cum ar fi a mea.
XVIII
Sunt pasăre cu patru aripi,
cămilă fără cocoașă,
cer cu doi sori, ! și nor care plouă pe mare
Corabie scufundată în aer,
fluture înțepat de o privire
și frumos ca și cum aș fi mort.
Moartea e starea de dinainte
de a te naște
Distribuie: