meniu - Marin Sorescu

Dimineața, o felie subțire de viață
Cu unt.
Mai luăm apa care crește încontinuu
(Aseară ocupa trei pătrimi
Din suprafața globului)
Și o fierbem în clocot, de microbi.

La prânz, mâncăm greu și consistent -
Trei feluri de pământ:
Cernoziom, loess și argilă.

Seara, nu obișnuim mâncare gătită.

Luăm în gură
Ba o stea cu puțină miere,
Ba ceva, dacă nu s-a terminat,
Fericire (Pe care, de fapt, o păstrăm
Pentru duminică)
Și ce se mai întâmplă.

Adăugat de: Manuela Munteanu

vezi mai multe poezii de: Marin Sorescu



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.