Măcar am singuratatea-
Ca pe-o alinare mută,
Ca pe-un prieten ce,
Cuminte, mă privește
Și m-ascultă...
Și dacă i-aș da un glas-
Mi-ar vorbi și despre
Mine, și despre tot
Ce-a rămas-
Printre-atatea reci ruine...
Căci se prăbușește-adesea
Câmpul meu vizual, tomnatec,
Iar eu număr doar
Regrete care-și plâng
Un dor molatec...
Măcar am singuratatea-
Care casa îmi deschide-
Soare-adânc în
Plină noapte
Printre tristele destine...
vezi mai multe poezii de: alina.dragan
Detalii poezie:
Distribuie pe: