Când zâmbitoare Luna ṣi stând la sfat cu mine
Ȋmi mângâie fereastra cu raze, ca o mamă
Și gândurile mele ȋncep sǎ se-nsenine,
Iau teama de pe suflet, o sting ṣi o destramǎ
Când din adâncul nopṭii fiinṭa ta o cheamǎ,
Eu cugetând la tine, făptură minunatǎ,
Lǎsându-mi pradǎ gândul sǎgalnicei visǎri,
Ȋi cer sǎ mi te-aducă seninǎ ṣi curatǎ,
Cǎznindu-l sǎ te smulgǎ ceṭoasei depărtări
Ṣi mi te-acoper toatǎ cu calde sǎrutǎri.
Nu m-am deschis vreodatǎ ṣi n-ai ṣtiut ce simt
Nici când am fost alături, vorbind de multe ori,
M-ai fermecat cu glasul plǎcut ca un alint,
M-ai ȋnsoṭit adesea cu paṣii tǎi uṣori
Ṣi mi-ai sǎdit ȋn suflet senini ṣi blânzi fiori.
Acum, plecat ȋn lume, rătăcitor, pribeag,
Te port adânc în suflet, ești singurul meu bun,
Femeie minunatǎ, iubite suflet drag,
Așez cuvinte-n cuget, tot ce doresc sǎ-ṭi spun,
Dar când te am ȋn vise mǎ bate-un gând nebun,
Mi se-nfiripǎ-n minte ṣi creṣte o-ntrebare:
-Ȋn aiurirea vieṭii, cine se mai închină,
Cui îi mai saltǎ pieptul când inima-i tresare,
Cǎ-n faptul dimineṭii privirea ta senină
Răsare ṣi ȋmparte cǎldurǎ ṣi luminǎ?
vezi mai multe poezii de: Florentin
Detalii poezie:
Distribuie pe: