Manuela Munteanu - poeziile altor autori

Când o să pleci, vei fi-mbăcată-n alb.
Și pe sub cer căzut, pe drum de bură
umbletul tău cu elegantu-i galb
va curge-n mine ca durere pură.

La subțioara nopții, undeva,
atârnă acest fagure pustiu.
În august, când se scurge luna
ca o rășină pe copaci, se simte izul

Spui vorbe pentru mare.

Începi încă și încă,
escaladezi adâncul,

(fragment)

e totuși scrâșnetul tandru al vieții
sus și jos

Răstoarnă-n brazde numai râme noi
cei care azi, captivi ai suferinței,
nu scurmă până-n măduva ființei
și nu se-ntreabă: Cine suntem noi?

Odată cu-nceputul primăverii,
când neaua piere și copiii, dornici
să râdă de cei mari, găsesc în locul
troienelor doi frați, părinți - doar oameni

Neliniștită, frunza, dar supusă
unei bătăi pe care-o simte-n vânt.
Ce rost mai au cuvintele, când spusă
din veac e spaima oricărui cuvânt?

Pe plaja unde scaietele
cu foșnet meschin
se-mbujorează când fetele
orbite de sare

Tărâm amnezic, ordine ușoară!
Copilul fără corp surâde-n sat -
ierbar de vânt în care-și desfășoară
aripile un fluture presat.

E-un hău cu verdeață-n care cântă un râu
Ce-agață sălbatic în rogoz zdrențuit
Argint; raza lungă pune muntelui brâu
Sclipiri: este-o vale cu vâltori din zenit.