Adormitul văii - Arthur Rimbaud

E-un hău cu verdeață-n care cântă un râu
Ce-agață sălbatic în rogoz zdrențuit
Argint; raza lungă pune muntelui brâu
Sclipiri: este-o vale cu vâltori din zenit.

Soldatul cel tânăr, cu gura căscată
Și ceafa scăldată între flori albăstrii
Adoarme; în iarbă, sub norii în gloată,
Stă palid în patul văiugii pustii.

Surâde și doarme, cu picioarele-n crini
Precum e copilul bolnav prin străini:
Natură,-ncălzește-l: îi este prea frig.

Parfumul de floare prin nări nu-i mai trece;
Iar mâna-i răsfrântă pe pieptul lui rece.
Doar găuri cu sânge în dreapta-l înfig.


traducere, Manuela Munteanu


Le dormeur du val

C’est un trou de verdure où chante une rivière
Accrochant follement aux herbes des haillons
D’argent ; où le soleil, de la montagne fière,
Luit : c’est un petit val qui mousse de rayons.

Un soldat jeune, bouche ouverte, tête nue,
Et la nuque baignant dans le frais cresson bleu,
Dort ; il est étendu dans l’herbe, sous la nue,
Pâle dans son lit vert où la lumière pleut.

Les pieds dans les glaïeuls, il dort. Souriant comme
Sourirait un enfant malade, il fait un somme :
Nature, berce-le chaudement : il a froid.

Les parfums ne font pas frissonner sa narine ;
Il dort dans le soleil, la main sur sa poitrine
Tranquille. Il a deux trous rouges au côté droit.

Adăugat de: Manuela Munteanu

vezi mai multe poezii de: Arthur Rimbaud



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.