Manuela Munteanu - poeziile altor autori

Pe tine te laud, prea frumoaso, pe tine
Și ție, prea tainico, ție mă-nchin,
Căci tu ești lumina ce stă trist pe mine
Și tu ești uimirea de care sînt plin.

Te văd trecând... Dar nu mai porți brățară,
Nici diadem, nici straie orbitoare...
Ci, tristă-n șalul vechi de cerșetoare,
Averea ta întreagă e-o ghitară.

să-și bage un deget pe gât
să-și horcăie stelele din cerul gurii
să iasă în piață
și să-și vîndă poemul

Epigonii au o boală.
Un exces de zel
al neștiinței cu care ne scriu.

Ascult. Adîncul tău ce-amar și ce pustiu,
cît de fierbinte, dulce trebuie să fie.
În preajma ta, în larg, se stinge tot ce-i viu,
doar pajiștea cu osemintele învie.

Primăvara aceasta
gîndesc la cea care a trecut.
La cea în care erai
să-mi salvezi amintirile

O pereche de pițigoi
ocolind spinii
și-au făcut cuib
în cutia de scrisori,

Oricîtă apă, tot nu-i de-ajuns.
Viclenia vieții mai cere un strop.
Cu plumbul de glezne, scobim sub talaz,
Aplecați pe cazmale, scăpăm în potop.

Umbra mângâierii era de netăgăduit,
genialitatea aurea fruntea de fildeș a țării mele.
Cel mai dorit plai,
cel mai dorit leagăn.

Viața e o sărbătoare plină
De cântece, de jocuri, veselie,
De flori, de sărutări, de poezie,
De visuri, de-armonii și de lumină!