Mândrie
...
O, mândrie fără milă,
Tu, ce-nghiți orice mister,
Gândirea searbădă, debilă
O salți la rang de giuvaer
Sclipind murdar și efemer
În pâlpâirea-i de feștilă!
...
La câți le pui pe ei hlamidă,
Să pară ce n-ar putea fi
Și nu vor fi în viața lor
Păroasa, jalnica omidă,
Superb fluture în zbor!
...
Cât de feroce ești, mândrie
Mai mult acum decât oricând
Le lași egoul sângerând
Mușcând din ei cu lăcomie
De-i lauzi în nerozie
Iar ei trăindu-te, crezând!
....
Nu-i ridica la rang ce nu-s
Nu-i mai hrăni cu iluzii,
Nu-i mai minți cu aluzii,
Că-n minte le-ai creat confuzii
Cu care s-au obișnuit,
Văzându-se de ceilalți, sus
Grăbindu-i către-al lor apus
Când ei, nici n-au răsărit!
vezi mai multe poezii de: nicu hăloiu
Detalii poezie:
Distribuie pe: