Mâinile tale

Autor:Vasile Toma


Adăugat de: Vasile Toma

marți, 07 iulie 2026

Mâinile noastre se caută
ca niște rândunele
cuprinse de frenezia
întoarcerii la cuiburi.
Luna aprinde focuri pe râu,
apoi se scufundă
în indiferența lumii.
De-atâta singurătate se face frig,
iar miresmele florilor
se-ascund în rădăcini.
Nu-mi dăruie aripi
nici apropierea zorilor
și nici visul de a coborî
cerul în suflet.
Doar mâinile tale
îmblânzesc spinii timpului
amintindu-mi de botul
catifelat al mieilor...


vezi mai multe poezii de: Vasile Toma


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Dragoste
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? nu
  • »» Vrei să fie analizată critic? da


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.