Cum te așteptam pe dealul Cetății,
să te îmbrățișez în zorii dimineții?
Un răsărit portocaliu aveam în păr,
în ochi un zâmbet și-n buzunar un măr
Risipeam în vânt prea multe secunde,
priviri, pași, cărări și atente cuvinte.
Era frig, eram reci și ezitanți amândoi.
Spațiul devenise dureros între noi.
N-am îndrăznit să-mi iau o îmbrățișare,
decât târziu, aproape de plecare.
Timpul se oprise râzând, în loc,
că nu puteam să-ți dau drumul deloc.
Din ochii tăi curgea lin înserarea,
prin mine trecea înfiorată mirarea.
Nu mai știu când și de ce am plecat.
Împătur amintirea și-o pun la uitat!
(Că mi se face dor imediat!)
vezi mai multe poezii de: Crina Lazar
Detalii poezie:
Distribuie pe: