Sub șoptirea umbrelor deșarte
Din întregul zilelor de ieri,
Smulg, din matca iernii, primăveri
Care duc lumina mai departe
Și îți dau din ele tot ce-mi ceri.
Nu-ți ajunge clipa, nici vecia
Să cuprinzi cu gândul tot ce scriu,
Tot ce-adun în trupul fumuriu
Al visării din obrăznicia
De-a dori chiar gândul tău să fiu.
Nu-mi ajunge flacăra din versul
Care-aprinde pofta în cuvânt,
Să îți lege umbra de pământ
Și să zăbovești în universul
Unde pofta este templu sfânt.
Templu care-nalță sub cupole
Spațiul rugăciunilor de zeu,
Fiu al artei versului, mereu,
Care te zidește în Manole,
Unde, Ană, rabdă trupul meu...
vezi mai multe poezii de: Manuela Munteanu
Detalii poezie:
Distribuie pe: