Pe ape mânecând, ce le voia rotunde,
Columb nu cunoscu nici piedeca, nici teama.
Pe-un vânt de-amurg, luat cu nara dreaptă-n
seamă, porni spre luna ce nu minte, peste unde.
O spaimă doar îl frământă adânc în visuri,
să nu-ntâlnească muntele din basm, magnetic,
ce smulge cuie din corăbii și bezmetic
împrăștie catarge, bârne peste-abisuri.
Când, după luni, Columb zări în joc delfinii
și țărmul, zise: ,,Orișice mă-nfrunte,
numai limanul care cuiele ca spinii.
din carne smulge - să nu fie! Sunt pe punte
cu pieptu-n vânt ...Corabia mi-e trup și frunte -
Ferește-mă de munte, Doamne, lasă-mi spinii!"
Distribuie: