Lăsând iubirea să cuvânte

luni, 06 iunie 2016

Sub dalbe florile de prun...

Alerg prin roua dimineții
Strivind sub tălpi verdele crud
Și-adun în zâmbet rostul vieții
Din fraged mugurul de dud.

Sub dalbe florile de pruni
Să m-aștepți întotdeauna
Petale-n palme să le-aduni
Când ninge peste burguri Luna

Pe alb covorul de lumină
Sub a divinului privire,
Descătușați de orice vină
Ne vom uni spre nemurire!

¤¤¤¤¤
Cu palme de lumină și credință

Ai revărsat o ploaie de lumini
Explozie de râs și de culoare
Și ochii întunecați de umbre plini
Au încolțit precum un bob de soare...

Legând cuvintele-ntr-un pod de flori
Descui o ușă-n trista-nsingurare:
Cu aripi de speranță poți să zbori
Prin ploi de gând și de lalele-amare.

Picură iubirea-n sufletul avid
Prin norii negri-i sfântă biruință!
Eliberând un vis ai dărâmat un zid
Cu palme de lumină și credință.

¤¤¤¤
În drum spre apus

Din bolta nopți violetă
În ochii mei plângea culoarea
Și numai luna indiscretă
Pe cer își etala mirarea!
Căci din a lumii frumusețe
M-am pricopsit doar cu durerea!
Când mor dorințele-ndrăznețe
Visările își pierd puterea.
Iar din al undelor trist vaier
Izvoru-mi poartă-n piept suspinul,
Când vântul nemilos din caier
Le toarce șoaptelor veninul...
Pe-a vieții neștiută cale
Am tot umblat cu pași mărunți
Și-am adunat atâta jale,
De-aş ridica din ea doi munți.
Și nimeni n-a știut să vadă
Că merg de mână cu tristețea,
Că disperării i-am fost pradă
Tot risipindu-mi tinerețea.
Și m-am închis pe mine-n mine
Și zâmbet platoşă mi-am pus,
Să lupt cu ziua care vine
Pășind în drumul spre apus...

¤¤¤¤
Sămânța iubirii

Prin neguri de timp
străbate spre mine,
un glas tremurat
înecat în suspine.
Rostogolire nebună
ca o pală de vânt,
o umbră desculță
fantomatic cuvânt
Străbătând din neant
a tăcerilor vale...
Mă cheamă duios
mă cheamă cu jale.

- Ai iubire să-mi dai,
ori un strop de alint?
fericirea din nou
vreau s-o știu,
vreau s-o simt.
Vreau din nou să trăiesc,
nu vreau doar să exist.
Să învăț să zâmbesc,
să dezbrac tot ce-i trist.
Să mă iert de uitare,
să accept că sunt viu.
Să strivesc ce mă doare
și ce-am fost iar să fiu!

- Ce vrei tu nu găsești
nicăieri pe pământ
Trebuie-ntâi să-l sădești
ca pe-un sâmbure sfânt
În al inimi lut,
și să-l lași a-nflori...
Să nu ceri împrumut
ce nu poți dărui!

¤¤¤¤
La margine de viață

Lunatic dans în muguri de alun
Când ochii tăi mirați îngână Luna,
În lacrima unui blestem nebun
O șoaptă stinge stele câte una.
Tăcuții pescăruși sărută valul.
Un verde dor vestește primăvara.
O doină murmură-ntristat cavalul
Căci trenul tău a rătăcit iar gara.
Își râde peste umbre-o dimineață
C-am pus la vise poante de cuvânt
Și te aștept în margine de viață
Să mă inviți la dans pe-o aripă de vânt.

¤¤¤¤

Prin cornul Lunii..

Ne căutăm ca orbii- nsingurați
Și ne lovim de semne și-ntrebări
Iar telegarii nopții-s înhămați
La carul plin cu-albastrele visări...
Mai cade câte-o stea în amintire,
Se mai trezește-un dor în așteptare.
Noi, rătăcim prin gânduri în neștire
Tot căutând răspunsul la întrebare...
Și între seară și albii zori de zi
Picurăm constant prin cornul Lunii
Pe-a vieții coală triste poezii
Râzând de soarta asta ca nebunii...

¤¤¤¤
Hai!

Hai să murim puțin în către seară
Să tăunim prin rai așa... hai-hui
Să dăm ca vamă paraua-aceia chioară
Când trecem apa mare-a cerului...
Poate cântăm cu îngerii în cor...
Sau le luăm cu împrumut, pe-o amintire,
Perechea lor de aripi, pentr-un zbor,
De la-nceputuri pân' la nemurire
Și să străbatem, călători în vers,
Recitând în doi ce-nseamnă viață
Nemărginit întregul univers
Și să ne naștem iar spre dimineață!
Poezii de Gabriela Mimi Boroianu

Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.

Comentarii: