Locul - Ion Miloș

De când mi-a spus un filozof
Că totul se poate schimba și înlocui
Primul lucru ce-l fac în fiecare dimineață
Este să controlez
Dacă scaunele încă mai sunt scaune
Dacă mai există merii din grădină
Dacă florile încă sunt flori
Și dacă vecinii nu și-au schimbat numele
Mă uit bine și în suflet
Să văd
Dacă cineva nu l-a înlocuit pe Dumnezeu
Nimeni nu poate lua locul nimănui
Zic soției cu mândrie
Ba da răspunde dânsa scurt și ferm



Ion Miloș – Iubirea și alte iubiri – Institutul european

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Ion Miloș



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.