Liga domnișoarelor române - Alexandru Vlahuţă

în munți, în codri 'ntunecați,
Unde robit, de-atâta vreme,
Un uriaș în lanțuri geme,
Au mers și preoți, și soldați,
și nimeni n'a putut răzbate
Să'i duc'o rază de dreptate!
Pe-acolo drumurile 's pline
De cruci, de ruguri, de morminte.
Tot codru'i plin de jertfe sfinte,
și'n freamătu'i auzi suspine.
Dar câtă dinspre răsărit,
Ca 'n basme se ivește-o zână,
Și ochii ei aduc lumina
Eroului batjocorit.
Pășește sveltă, zâmbitoare,
și 'n loc de armă poart'o floare.
El, printre gene dese, grele,
Ca 'n somn privirile 'și strecoară
Ce cauți, gingașă fecioară,
În preajma suferinții mele?
Ea, surâzându'i galeș, blând,
întinde mâna'i delicată,
Atinge lanțul... și de-o dată
S'aud verigile căzând,
și robul se ridică domn:
El pare-un leu trezit din somn.
Mântuitoareo, cine ești?...
Sunt fiică ta... Tu ai strigat,
Și glasul tău a răsunat
În plaiurile românești!

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Alexandru Vlahuţă



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.