Lanțul
...
Ferește-te de ochiul ce nu doarme vreodată
Căci pentru el nimic nu e să nu se poată,
N-ai timp să-ți lepezi lanțul în scurta lui clipire,
Acel prea scurt moment e doar o amăgire!
...
Dar poți să te simți liber răbdându-i lanțul greu
Pentru că prin ce treci e de la Dumnezeu,
Nimic lui Dumnezeu nu-i e cu neputință
Doar răbdând destinul te duci spre biruință!
...
Dar pe drumul ăsta pândește ochiul rău,
Care-ți vânează umbra, punându-ți-o-mpotrivă
Nici nu privi spre el, vezi-ți de drumul tău,
Atent să nu te pierzi prin lumea în derivă!
...
Nu lua în seamă vântul ce bate-nșelător,
Bătaia lui vicleană să nu te înspăimânte,
Iar dacă ajungi pe nalte culmi de munte,
Nu gândi că ești deasupra tuturor!
...
Vântu-ți șoptește-ntr-una în ureche
Că tu nu ești ca ceilalți ci ești superior,
Tu nu lua în seamă șoapta lui vicleană,
Ești la fel ca ceilalți, la fel de pieritor,
Ești nou în lumea asta care-i atât de veche
Că și-a uitat izvorul și omul pare-o rană!
...
Trezește-ți conștiința și las-o să te-ndrume,
Că-i stropul de divin însămânțat în tine,
Făclia ce-ți arată locul tău în lume
Și-ți ușurează lanțul ce la pământ te ține!
vezi mai multe poezii de: nicu hăloiu
Detalii poezie:
Distribuie pe: