La stele - Tudor Arghezi

Dacă ce spune cartea, din vechi, e-adevărat,
Că ești din frământarea țăranii cu scuipat,
Batjocora-i plătită cu vârf și răzbunată.
Nu trebuia să cugeți, tu, vierme, niciodată.
Atoatefăcătorul de râpi și de izvoare
În temnița ființei te-a-nchis între zăvoare.
Tu trebuia să suferi, să rabzi cumplita lege,
Ca omul, ca și piatra, stă sterp și nu-nțelege:
Ca într-o trebuință și alta, de jivină,
Să nu-ți răzbească firea, din pântec la lumină,
Să fii o burtă numai, un zgârci care se-aruncă,
Și să asculți orbește de streche, la poruncă.
Să-ți amăgești mâhnirea și dorul de-a pricepe
Cu ce-are armăsarul mai crâncen între iepe.
Adevărul lumii avânt de început
Porni din ziua-n care, trezit, ai priceput.
Cel ce făcuse lumea, Iehova sau Satan,
Nu prevăzuse mintea și-n minte un dușman,
A scăpărat un fulger din caznă și-ntâmplare
Și fu decât și stânca și legile mai tare.
De vreme ce modelul putuse-ntreg să scape,
Nesfășiat de fiare, nemistuit de ape,
De-acu pășește ager că ți-a ajuns totuna
De te-or găsi mânia și prigoni furtuna
Și trăsnetul și marea, și crivățul, să piei;
Te vei lupta prin timpuri cu zeci de dumnezei,
Îngrămădiți pe tine și poruncindu-ți: "Crede",
Să-ți fure giuvaerul ascuns, ce nu se vede.
Într-un avânt sălbatic te-ai dus până la stele
Și te-ai întors, aprinsă, cu una dintre ele.
Că mâna îți arsese cu care-ai scormonit
În jarul alb din câmpul de sus, ești răsplătit.
Ai pus-o să răsară, să-ți ardă-n vatra goală.
A fost, biruitoare, întâia ta răscoală.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Tudor Arghezi