La masa tăcerii

Autor:Ina M.


Adăugat de: Ina M.

joi, 28 octombrie 2021

La masa tăcerii ciupercile cresc și răsar
Și umedul blat le hrănește, nu are habar
Că fibra din el se stinge în moarte, încet,
Când viața apare pe putredul lemn cu antet.

Ciuperci mari și mici, chircite de frigul prelins
Sug seva rămasă-n butucul cel negru, învins
De locul schimbat de timpul pe fugă mereu,
Visează la viață în toamnă, răzbesc tot mai greu...

La masa tăcerii, ciuperci înfloresc mucegai,
Butucul e negru, e umed, e mort, e în rai...
Copacul ucis de drujba cu vână, nervoasă,
Structură loială, nădejde e pentru o casă!


vezi mai multe poezii de: Ina M.


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Singurătate
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? nu
  • »» Vrei să fie analizată critic? da
  • »» Poezia a fost înscrisă în tema săptămânii: Poezia săptămânii nr: CCCXIII.


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.