Câtă bucurie într-o amplă rotire
prin spațiul înstrăinatului poet!
A câta oară simțeam straniul
unei nașteri dintr-o risipă de moarte?
Aduceri aminte din caietul
cu tristele și ponticele
surghiunului meu... sau al lui.
Fortunei mele norocoase
a câta oară i se dezlega eșarfa
etern visătoare de la ochii ei orbi?
Câtă bucurie!
Răscolire a mării în focul unui far
rătăcit la capătul altor vremuri.
Erau zori, erau voci,
erau pași pe acoperișul de gheață al iernii.
Și, deodată, târziul a fost atât de abrupt
c-a întunecat cu aerul lui învechit visul întreg.
A câta oară simțeam amănuntele morții?
Era un vis
într-un Tomis dărâmat la capătul altor vremuri.
vezi mai multe poezii de: Manuela Munteanu
Detalii poezie:
Distribuie pe: