O umbră și-o părere rece-n iarbă.
Aluneca pitonul, ca un val,
Ca unduirea apei către mal
Și, cu concentrica-i privire oarbă,
Hipnotiza năduful tropical.
Peste cupola junglei indiene,
Își revărsau, cu țipăt, fericiri,
Luau cu împrumut lungi înfrunziri,
În zbor prin teorii darwiniene,
Macaci, cu melancolice priviri.
Sunt locuri unde moartea-n cețuri pică,
Înmormântată-n fildeșuri ce tac
Și-or să mai tacă, poate, înc-un veac.
Un elefant visa că-i rândunică,
Iar sufletu-l lăsa lâng-un copac.
Un Gautama* îi zâmbea, statuie,
Curgându-i de sub pleoape albe flori.
Un gong, în templu, răspândea fiori,
Ce-au năpădit prin jungla cea verzuie,
Iar Himalaya străjuia în nori.
vezi mai multe poezii de: Manuela Munteanu
Detalii poezie:
Distribuie pe: