Izvorul

Autor:necorupb


Adăugat de: necorupb

joi, 22 octombrie 2020

Așa precum izvorul peste prund
își saltă unda plină de răcoare,
la fel și eu, te aduceam în gând,
să te alint cu roua din petale.

Petale dalbe pline de mister
dintr-un răzor cu flori înmiresmate
stropite cu mirajele din cer
căzute să ne spele de păcate.

Te ridicam pe brațe într-un pat
din flori de tei, la început de vară,
să te iubesc așa cum am visat
când ai venit la mine-ntâia oară.

Dar am rămas izvorul fără prund
cu unda rătăcită printre stele,
surprinsă-n vraja unui joc secund
dispari treptat din visurile mele.


vezi mai multe poezii de: necorupb


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Amintiri
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? da
  • »» Vrei să fie analizată critic? da


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Poet, desigur, și vă mulțumesc pentru popas, lectură și aprecieri!
necorupb (autor)
duminică, 25 octombrie 2020