Iubire!...

Autor:Flavius Laurian Duverna


Adăugat de: Duverna

miercuri, 15 iulie 2015

Iubire!...

Iubire, ce-ai fost arătată
Prin taina mare a-ntrupării
Din Planul Răscumpărării,
În har ai fost demonstrată,
În lumea noastră vinovată
Ce supusă a fost pierzării!

Tu-ai suferit, şi ai răbdat
Cea mai cruntă născocire
Ce Ţi-au pus ca-nvinuire,
Spre-a putea fi condamnat
Că-n trei zile-ai fi dărâmat
Templul... din a lui zidire!

Iubire, plină de mireasma
Cea răspândită a răbdării,
La Golgota,... crucificării
Ai închis morţii fantasma,
Căci lovită fiind cu palma
În obraz, L-ai dat scuipării!

Şi toate-acestea pentru noi
Ca să ne dai sacra izbăvire
Şi cea mai dulce mântuire,
Salvaţi de-osânda de apoi,
Din al păcatului negru noroi,
Spre slava-n veci în cinstire!

Flavius Laurian Duverna
18 februarie 2015


vezi mai multe poezii de: Duverna


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Adevăr
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? nu
  • »» Vrei să fie analizată critic? da


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Cu deosebită stimă!
Duverna (autor)
joi, 16 iulie 2015



corect si superb. un poem aproape perfect.
rebeca
joi, 16 iulie 2015