Iubire Scumpă!...

Autor:Flavius Laurian Duverna


Adăugat de: Duverna

marți, 13 octombrie 2015

Iubire Scumpă!...

Iubire scumpă...şi duioasă
Ce ai venit, din cerul sfânt,
Ţi-ai părăsit măreaţa casă
Cu cel umil să stai la masă,
Pentr-o colibă din pământ.

Ai coborât din slăvi senine
Din alte zări şi-ai acceptat,
De-a deveni la fel ca mine
În lumea aceasta de ruine,
Şi trup firesc şi fire-ai luat.

Ţi-ai arătat marea-ndurare
Care venea din legământul,
De a uni prin jertfa-Ţi mare
Cu preţul vieţii prin cedare
Şi cerul iarăşi cu pământul.

Când toate ca de la-nceput
Vor fi restaurate în veci iar,
Te va-ntreba: ,, Ce ai făcut,
În lumea care nu Te-a vrut,
De-ai fost strivită, la Calvar?

De unde-Ţi vin rănile crude
Pe care-acum le ai la mâini?’’
Şi glăsuind, le vei răspunde
Pe ale cerului, fluide unde:
,, De la cei, ce dat-am pâini!"

,, În casa celor ce-Mi ziceau
Că-Mi sunt poporul favorit,
Mărturisind, că Mă iubeau...
Dar pân-la moarte mă urau,
La Golgota, Eu le-am primit!’’

Aşa călcata-I peste moarte
Şi blestematul ei mormânt,
Ca s-avem şi drept şi parte
Cum scrie la Sfânta Carte -
De-a moşteni noul pământ!

Flavius Laurian Duverna


vezi mai multe poezii de: Duverna


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Iubire
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? nu
  • »» Vrei să fie analizată critic? da


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.