Ei trăiau pe o insulă, înconjuraţi de ape;
Aveau din ce trăi, atât cât să le-ajungă.
Unul singur zărise înspre coastă o strungă
Şi dincolo o ţară, de ei foarte aproape.
Toţi petreceau în tihnă acasă sau în luncă;
El, muntele din insulă se pornise să-l sape
Şi pas cu pas să-l care, prin văi şi prin hârtoape,
Să-l aşeze prăpastiei pe buza cea mai lungă.
Sfârşit, barba stufoasă ca la anahoreţi,
Se târa clătinându-se, sprijinit de pereţi;
Cu un efort suprem doborî al său munte
Şi muri. Ceilalţi, mai departe se-nvârteau aferaţi.
Unul însă strigă deodată: "Măi fraţi,
Drumu-i liber!" Şi cu toţi s-au repezit pe punte.
vezi mai multe poezii de: Vasile Cornel
Detalii poezie:
Distribuie pe: