mi-e inima o vază din porțelan de China
născută-n lutul mamei suflat cu sârg de tata
udată-n ochiul magic albastru de vecina
pornind pe-o cale-n care dor și tristeți aflat-a
căci smalțu-i devenise noros ca de rugină
în anii de-ntărire precară lâncezind
pe rafturi prăfuite crezându-se de vină
pentru adolescența trecută neiubind
încât se adunase în ea o băutură
ambrozie sau fiere celor din jur părând
care fierbea în voie prin propria natură
amenințând să spargă recipientul când
dorința reprimată i-a explodat și dopul
regretelor cu zgomot și spaimă a sărit
și-atunci prima ursită a suportat potopul
de vorbe-ndrăgostite din duh nelămurit
însă în ignoranța de-atunci era firesc
ca vasul să se spargă-n bucăți sub presiune
restaurate-n pripă de un olar ceresc
dar poate știți o vorbă-nțeleaptă care spune
c-o inimă lipită pe fugă din fâșii
își uită coerența și pravila firească
căci cioburile toate devin autonomii
și-ncep pe alte fete de-a valma să iubească
de-ai crede că-s sultanul unui măreț harem
dar asta-n timp slăbește fiecare bucată
și hipertensiunea mă face să mă tem
de-un crah din care nu am să-mi mai revin vreodată
așa c-aștept ființa atotvindecătoare
ce-n fir de aur coase mult chinuitul vas
și-l pune-ntr-o vitrină spre veșnică mirare
ca să vedeți cu toții din mine ce-a rămas.
vezi mai multe poezii de: vasysm
Detalii poezie:
Distribuie pe: