Săgeata de lumină înfiptă în adânc
Croiește drumuri albe, de sare, sub nisipuri,
Când caii triști ai mării, cu aur la oblânc,
În nechezatul-plânset ne bântuie pe chipuri.
Și tu mă chemi - ispită cu aripi de coral,
Și eu te-adun din vise, cu patimă, sub pleoape,
Și flacăra iubirii te poartă către mal,
Pe când păcatul lumii te trage-adânc în ape.
Și plângi și bați din aripi de înger translucid,
Prin spațiul fără pulberi tot căutând cărarea.
Și nu mai știu - când valuri pe trupuri ni se-nchid -
De-i lacrima-ți sărată ori de sărată-i marea...
vezi mai multe poezii de: Adrian-Nicolae Popescu
Detalii poezie:
Distribuie pe: