Boemia se află la mare - Ingeborg Bachmann

De verzi sunt casele pe-aici, mai intru într-o casă,
De podurile aici rezistă, pășesc în siguranță.
De truda iubirii e pierdută în veci, o pierd cu drag aici.


De nu-s acela eu, e altul, la fel de bun ca mine.


De mă învecinez aici cu un cuvânt, accept vecinătatea.
De Boemia se mai află la mare, eu cred din nou în mări.
Și de mai cred în mare, uscatul mi-e speranța.


De sunț eu acela, atunci e orișicine la fel de mult ca mine.
Și pentru mine nu mai doresc nimic. Să pier aș vrea.


Pieire – asta înseamnă la mare, acolo găsesc Boemia din nou.
Sortit pieirii, în liniște mă trezesc.
Despre începuturi știu acum și nu mai sunt pierdut.



Veniți aici, voi toți, boemieni, marinari, curve de port și vapoare neancorate. De nu vreți să fiți boemieni, iliri, veronezi,
Și venețieni cu toții. Jucați comediile care te fac să razi


Și cele ce-s de plâns. Și amăgiți-vă de sute de ori,
cum și eu m-am amăgit și probe niciodată n-am trecut,
și totuși le-am trecut, o dată pentru altă dată.


Precum le-a trecut și Boemia până într-o frumoasă zi
când a fost grațiată la mare și acum se află la apă.



Încă mă invecinez cu un cuvânt și cu o altă țară,
mă invecinez, oricât de puțin, cu toate, tot mai mult,


un boemian, un vagant, câte nu are nimic și nimic nu-l ține,
înzestrat doar de mare, ce nu e încă sigur, să văd pământul
alegerii mele.




Traducere Ana Mureșanu și Ramona Trufin

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Ingeborg Bachmann



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.