Incident - Norman MacCaig

Incident - Norman MacCaig







Privesc peste masă gândindu-mă
(încrâncenat de dragoste):
Cere-mi, hai, cere-mi
să fac ceva imposibil
ceva ciudat şi fără rost
ceva de neimaginat şi inimitabil
cum ar fi să fac să înflorească un deget
sau să mă plimb jumatate de oră în douăzeci de minute
sau să-mi amintesc ziua de mâine.

Chiar aş vrea să-mi ceri asta.
Insă tot ce-mi ceri tu este:
N-ai vrea să-mi dai o ţigară, te rog?

Iar eu surâd şi,
întorcîndu-mă în miraculoasa lume
a posibilului,
îţi ofer una
cu mâna tremurândă
de un tremur omenesc.


Trad. Petru Dimofte

Adăugat de: Mierla

vezi mai multe poezii de: Norman MacCaig



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.