Incertitudini

Autor:mirimirela


Adăugat de: mirimirela

sâmbătă, 25 ianuarie 2020

Au înflorit zambilele albastre
În curtea cu pământ bătătorit,
Se leagănă mirate în ferestre
Și-n umbra unui cer cositorit.

Zefirul scaldă-n valuri de miresme
Parfumul lor suav, răscolitor
Izvoarele se-ntrec în aforisme,
Luceferii privesc sfredelitor

Și nu-nțeleg cum petice de ceruri
S-au așternut așa, peste grădini
Tulburătoare, mirosind a miruri
Dar agățate, totuși... de tulpini!


vezi mai multe poezii de: mirimirela


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Natură
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? nu
  • »» Vrei să fie analizată critic? da


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.