Ți-aduci iubito-aminte de floarea de salcâm,
cum ne-mbia privind-o, s-o adunăm într-una,
și cum simțeam în noapte, dulcele-i parfum
pe care-l aduceau și vântul și stelele și luna?
Și-ți mai aduci aminte, era ca și acum,
un început de toamnă, așa ca-ntotdeauna,
de-abia ce ne văzusem la început de drum
și îmi doream deja să-mi prinzi în taină mâna?
A fost tare de mult, eram copii atunci,
eram așa cuminți, tăcuți și temători,
iar când mă priveai cu ochii tăi adânci,
eu, parcă pluteam, pe aripi din fiori,
deși eram un țânc, precum atâția țânci,
iar tu erai o floare cum nu sunt multe flori!
vezi mai multe poezii de: nicu hăloiu
Detalii poezie:
Distribuie pe: