Ina M. - creaţii proprii

Azi mă agăț de lumina caldă a soarelui,
E încă iarnă și nu fac față drumului…
Mă refugiez în copilăria sufletului meu,
Cu bucurie cânt la harfa lui Orfeu!

Lacul munţilor mă cheamă
Să îi fac din suflet ramă
Fiindcă e oglinda zării
Şi sfărşitul depărtării.

Parcă acum eram copil la mama...
Își scutură timpul prin stele, coama
Și trec zilele-n luni și luni în ani
În herghelii de fluturi diafani

Ține-mă de mână strâns
Și privește-mă...am plâns!
Dar acum sunt fericită
Fiindcă mă simt iar iubită!

Două maluri și un pod
Sunt al fanteziei rod
Căci pe pod trec, zi de zi,
Miazănoapte-miazăzi!

Aș vrea să pot să ies din colivie…
Să simt cum zborul sacru mă învie,
Tu să fii lângă mine, să-mi arăți
Că cerul n-are limite sau porți!

Într-o zi de iarnă, gri,
Când deabia se mai țin vii
Crengile de prin copaci
Bătute de vânturi reci,

Călător prin zi și noapte
Doar destinul mă desparte
De ființele cu chip
Ca al meu...fir de nisip!

În viața ce-o trăim zi după zi
Și o slăvim mai mulți în poezii
Începem, chiar de prunci, prin a sorbi
Iubirea mamei, fără a vorbi...

Când pașii mi se-ndreaptă spre abis,
Ascult cum înflorește un cais…
De-i primăvară-n ziua înnorată,
Raze de soare se arată-ndată!