Ina M. - creaţii proprii

Mi-e dor de tine, draga mea bunică,
De vremea când eram copilă mică
Și mama mă dădea în grija ta
Iar când pleca, țin minte cum ofta!

Ploaia cu gânduri curate
De iubire-nconjurate
M-a surprins în somnul dulce,
Sufletul nu vrea să se culce...

Când ai strâns în tine truda
Ce-ai cules-o peste zi,
Ți-ai adus aminte pilda
Ce-ai citit-o-n poezii:

Azi frunzele îți cad lin la picioare
Căci ele nu mai sunt ca verzi fecioare,
Tu calci pe ele fără să te doară…
Și astă vară le-ai numit comoară!

Știi, toamnă...
Azi ai fost o doamnă,
M-ai luminat c-un soare blând,
M-ai încălzit în suflet, gând,

E toamnă afară și plouă,
Natura e-n haina cea nouă
Și noi avem suflete triste,
De-acum gâzele n-o să mai miște!

Patruzeci e vârsta care
Absolutul e în floare,
Un capitol se încheie
Dar un altul vrea să vie…

Cântec de lebădă albă,
Lumina lunii o scaldă,
Lacul întins ce vibrează,
Tăcerea din noapte e trează!

Mi-ai îndreptat pașii în viață pe un drum,
Credeam a fi frumos și poate cel mai bun…
La capătul lui, deodată ai deschis,
O pajiște cu maci, frumoasă ca în vis.

Roșu, alb sau violet
Bobul cel mai desuet,
Cu frați mulți pe un ciorchine,
(Să-i desparți, ușor îți vine!)