Ina M. - creaţii proprii

Am să cobor...
Și jur că nu mai urc
Pe drumurile care mă tot duc
Spre disperarea inimii cu dor!

Oare tu, un trecător,
Înțelegi de ce mi-e dor
De acele clipe tandre
Când din ochi parcă te soarbe

Roiul florilor ce scaldă
Ochii cu minunea albă
Zboară și ajunge-n suflet
Unde fericirea-n zumzet

E iulie și zmeura s-a copt,
Arbuștii, chiar de-nțeapă, îi suport
Pentru parfumul ce îl simt în jur,
Pentru bobițele ce au contur

Aveau poftă de clătite...
Am făcut, au fost prăjite,
Încet una câte una
Şi umpleam cu spor întruna

În zilele ploioase
Când ceru-i supărat,
De laşi să-ţi intre-n oase
Tristeţea, neapărat

Mi-e dor de ia mea cea românească
Ce am primit-o în dar să-mi folosească
S-o port de câte ori în suflet simt
Un dor de românesc ce este sfânt.

Trist este azi afară,
Cerul ploaie strecoară,
E gri deasupra noastră
Şi toţi stăm la fereastră!

Iar am simţit dezamăgirea
De oameni şi alta-i pornirea
Din suflet ce e pentru ei,
Ce îi numesc semenii mei!

Azi în drumul meu pe-afară
M-a prins o ploaie de vară
Ce-a ţinut un sfert de oră,
Picuri mari jucau în horă.