Ina M. - creaţii proprii

În lumea mea, de gânduri mărginită,
Vorbesc o limbă ce nu e vorbită
De cei mai mulţi din lumea asta largă
Care după himere o viaţă aleargă.

O castană mititică
A căzut , cu multă frică,
La piciorul unei bănci,
În covorul plin cu lănci.

Ce simţi când vezi un răsărit de soare?
Simţi că ţi-e sufletul la fel de mare
Ca astrul ce va lumina pământul
Iar gândul tău va lumina cuvântul?

Visul nopților de vară,
Gândul ce-începea să doară,
Erau despre fericire
Să ne-aducă în simțire.

Plouă-ncet pe strada unde
O fereastră nu ascunde
Ochii dornici ca să vadă
Picăturile cum udă

Un boboc de trandafir e splendoarea din grădină
Și se vrea cu alt destin, iar puterea cea divină
O invocă ne-ncetat...Cum se roagă zi de zi
Să-i fie soarta schimbată, muză pentru poezii!

Am cârpit şosetele timpului
Şi i-am dat cu cremă pantofii;
I-am spus să-i mai dea răgaz trupului
Până se pun de acord filosofii:

Am să rup odată lanţul care viaţa mi l-a dat
Şi pe care mii de zile, ploaia-n lacrimi l-a udat,
Sclav al zilelor ce-s duse în tradiţii de demult,
Prizonier în lanţ sunt, vise doar în somn vin cu tumult!

E târziu şi plouă-ncet
Iar pe-acoperiş, discret,
Se aude-n ropot ploaia
Care-a stins încet văpaia

Cât aş vrea, când plouă des şi mult,
Să pot oamenilor să le ascult
Gândurile şi să văd în suflet
Iar apoi cu trăsnete şi vuiet