În visul de sub pleoape

Autor:M Horlaci


Adăugat de: M Horlaci

marți, 17 ianuarie 2017

În visul de sub pleoape

Din cer esența florii își picură parfumul
Pe vârfuri lungi de pleoape când seara s-a ivit,
Mă prăbușesc în visul ce urcă-n cet ca fumul
Si mă trezesc deodată de gânduri urmărit.

Îngenunchez umil în versul care plânge
Azvârl mândria-n valul ce urlă înspumat,
Iar sufletul din mine în brațe cerul strânge
E-o insulă poemul de mare-nconjurat.

Poetul se transpune pe sine-n poezie
Atomii din cuvinte devin una cu el,
Iar universul lui e-o coală de hârtie
În mintea lui rămâne mereu același țel.

Un univers în care sunt literele stele
O ploaie răcoroasă e muza pe-nserat,
Si suntem norocoși că una dintre ele
În visul de sub pleoape pe noi ne-a vizitat.

M Horlaci 17/1/17.


vezi mai multe poezii de: M Horlaci


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Vise
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? da
  • »» Vrei să fie analizată critic? da


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Multumesc!
M Horlaci (autor)
joi, 19 ianuarie 2017



Citesc versurile acestea şi-mi plac tare mult.
anca.
miercuri, 18 ianuarie 2017